Tristan şi Isolda

de Camil Baltazar
(1902 - 1977)

Cu soarele din toamna asta chilimbară,
Azi ţi-am simţit, întâia oară,
Trupul, ca un destin şi ca un scut
Pe trupul meu aşternut.

Albă ardeai în calma noastră-adorare,
Din care mâinile-mi un nimb ţi-au fost încins,
Iar toamna când pojarul şi-a aprins,
Ardeam de-a valma-ntr-o tăcută învâlvorare.

Puri sub steag de foc pluteam, corabie
Albă; toamna, printre lacrime filtrată
Punea-ntre noi a lui Tristan jurată sabie
De înălţare şi de puritate.

Din volumul „Întoarcerea poetului la uneltele sale”, 1934

sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/Camil-Baltazar.html