O carte care merita:Eseuri - Istoria cuceririi amoroase de Jean Claude Bologne

EXTRAS DIN CAPITOLUL III - SEDUCTIE SAU CASATORIE: EVUL MEDIU
AGATATUL LA BISERICA

"Sa agati intr-un loc sfant? De ce nu, daca e singura posibilitate de a te intalni cu cele mai bine supravegheate dintre femei? Nu putini au fost aceia care nu au dat inapoi in fata sacrilegiului, spre indignarea lui Josse Bade: "Ce sminteala din partea celor care, pana si in bisericile in care ni se spune sa intram ca sa dobandim bunavointa lui Dumnezeu, vin sa vada prostituate sau femei imbracate ca niste prostituate, pentru a-si distruge sufletele si pentru a-l mania pe Dumnezeu in cel mai josnic mod, caci in casa Lui, in prezenta si sub privirea Lui sacra, se petrec toate". (54)
Agatatul la biserica nu difera de cel practicat in alte locuri publice si se rezuma la ocheade si complimente discrete.


Dar unul dintre cele mai interesante texte din Evul Mediu, Le Roman de Flamenca, a pus la punct o tehnica singulara. La biserica o seduce Guillem pe Flamenca si acolo reuseste sa ii dea o intalnire galanta la... baile lui Bourbon l`Archambault. Aceste doua "temple" ale iubirii exprima cat se poate de bine cele doua componente ale ei: cea spirituala si cea carnala. (55) Trebuie spus ca tanara femeie era strict supravegheata de sot si doar in aceste doua locuri se putea risca o abordare, dupa o lunga si rabdatoare asteptare.
Deghizat in cleric, tanarul incepe prin a o urmari pe cea la care ravneste printr-o gaura din draperia corului. Dar, din pacate, ea nu isi face aparitia decat cu valul tras si se preface ca nu-l observa pe galant. Lui ii ramane deci auzul.


El canta Domine cu o voce care o tulbura, in ciuda cuvintelor sacre rostite in biserica. Pentru a primi apa sfintita, ea isi ridica valul. Atunci Guillem cunoaste fericirea si... fredoneaza Signum salutis. In timp ce se citeste din Scripturi, ea isi face semnul crucii, iar el ii poate intrezari mana goala. Cand un cleric ii da Flamencai binecuvantarea si ii intinde sa sarute un evangheliar, Guillem il mituieste pentru a i-l deschide la o pagina anume, pentru a sti exact ce loc au atins buzele preafrumoasei. Cele ale tanarului nu vor intarzia sa le urmeze: "A sarutat foaia de o mie de ori si mai bine". (56)
Ne aflam aici in plina traditie curteneasca de veneratie idolatra a unei doamne, ceea ce-l poarta pe cavaler spre extaz. Ii mai ramane sa o abordeze. Deci va trebui sa ia locul prelatului care le da binecuvantari enoriasilor si care are, singur,

dreptul de a parasi zona ingradita. Guillem are mijloacele lui. Ii propune tanarului cleric sa ii plateasca el studiile la Paris si isi asigura astfel serviciile lui. Zis si facut. Totusi, nu se punea problema ca un om al Bisericii sa curteze la vedere o femeie, sub nasul sotului. Guillem a calculat ca ar putea pronunta exact doua silabe in momentul in care buzele femeii dorite vor poposi pe cartea sfanta.
Urmeaza un dialog foarte lung, desi format din numai vreo douazeci de cuvinte. Dar tineti seama ca la fiecare slujba nu se puteau pronunta mai mult de unul, cel mult doua cuvinte. Asa ca era nevoie de opt zile pentru a obtine un raspuns, ceea ce prelungeste la patru, cinci luni replicile schimbate!"
...

sursa:121.ro

http://121.ro/lectura_de_vacanta/raftul_nemira.php?id=4104&pagina=4
...

la link ul prezentat gasiti si alte extrase din faimoasa si controversata carte care, in iulie 2009, a avut parte si de o lectura publica chiar in Romania:

http://www.nemira.ro/blog/lectura-publica-jean-claude-bologne-istoria-cuceririi-amoroase
...

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu