În mai puţin de două luni de la decesul regelui muzicii pop, s-au încasat peste 70 de milioane de euro, potrivit presei britanice. Banii încasaţi după decesul lui Michael Jackson ar putea ajunge, conform estimărilor, la 1,4 miliarde de euro.
Michael Jackson ar putea să depăşească vedete ca Jimi Hendrix, Kurt Cobain sau Elvis Presley, în ceea ce priveşte veniturile realizate post-mortem, după ce, în mai puţin de două luni de la decesul regelui muzicii pop, s-au încasat peste 70 de milioane de euro, potrivit presei britanice.
Banii provin de pe urma drepturilor de difuzare a imaginilor de la ultimele repetiţii pentru concertele care ar fi trebuit să aibă loc pe arena londoneză O2 şi care stau la baza filmului "This Is It", ce urmează să fie lansat în acest an.
Alte 70 de milioane ar putea fi încasate, în acest an, din vânzarea de albume şi drepturi conexe, situaţie în care Michael Jackson ar depăşi recordul celor 105 de milioane de euro încasate după decesul chitaristului Jimi Hendrix, din 1970 şi până în prezent.
Primul în top este, deocamdată, fostul vocalist al trupei Nirvana, Kurt Cobain, care, după decesul său, survenit în 1994, a generat venituri de peste 520 de milioane de euro. Urmează regele muzicii rock'n'roll, Elvis Presley, 420 de milioane de euro, şi fostul Beatles John Lennon, cu 160 de milioane.
Banii încasaţi după decesul lui Michael Jackson ar putea ajunge, conform estimărilor, la 1,4 miliarde de euro, sumă care, din cauza datoriilor imense pe care le-a acumulat starul pop pe parcursul vieţii, ar putea scădea considerabil, cu cel puţin 290 de milioane, după cum susţin apropiaţi ai megastarului.
Sursa: REALITATEA.NET
un mare artist ca el va bate mereu record dupa record...
RăspundețiȘtergereda, adevarul este ca eu am cumparat la vremea respecvtiva dvd-ul cu concertul de la bucuresti 1992, este genul acela de dvd vechi , mare si am si 2 dintre albumele sale pe vinil desi nu am la ce sa le ascult, acum insa doresc sa-mi cumpar toate albumele lui pe cd-uri sau dvd-uri din acestea noi, dar vad ca sunt la preturi destul de scumpe de 50 de roni per bucata, asa ca am zis ca am sa cumpar cate unul pe luna, probabil ca se vor bate toate recordurile de vanzari
RăspundețiȘtergere