Cea mai nebună formaţie din lume

Cea mai nebună formaţie din lume




SADO-MASO. Membrii trupei Shining, inventatorii suicidal black metal, se automutilează pe scenă, iar sângele curge pe toţi pereţii.

Shining reprezintă una dintre cele mai stranii manifestări artistice din showbizul mondial, la ora actuală. Membrii formaţiei de black metal, originari din Suedia, au un fix: să se automutileze pe scenă, în timpul concertelor. Se revendică drept inventatori ai unui nou curent - suicidal metal -, iar partea cu tăiatul pielii cu lama până când ţâşneşte sângele e traducerea în fapte a celor mai depresive versuri din lume, temele fiind autodistrugerea, sinuciderea şi abandonarea în abisul existenţei.

Metaliştii suedezi au fost la Braşov în primăvară şi aveau programate concerte la sfârşitul acestei săptămâni în Oradea şi Baia Mare. În urma unei dispute financiare
între membrii trupei şi impresari, concertele s-au amânat, însă o nouă agenţie a anunţat că îi va aduce din nou în România peste câteva săptămâni.

Se crestează cu cioburi

Stilul suicide black metal abordat de Shining nu se reduce doar la cântecele de groază şi versurile depresive, cele mai elocvente exemple fiind „Spirit torturat”, „Arhitectul tristeţii” sau „O viaţă fără scop”.

Suedezii au mers mai departe, show-urile lor lăsân du-se la propriu cu vărsare de sânge. Mai mult, pasajele acustice sunt, de obicei, eclipsate de strigătele de disperare ale solistului Niklas Kvarforth, care face nişte demonstraţii sado-maso pe scenă cum nimănui nu i-ar trece prin cap: se ciunteşte pe corp cu cioburi de sticlă, îşi stinge ţigările pe propriul corp şi îşi sfidează publicul scuipându- l cu băutură.

Însă nimeni nu pleacă supărat de la concert, dimpotrivă, notorietatea formaţiei creşte direct proporţional cu prezenţa scenică extrem de agresivă. Membrii formaţiei afirmă că experienţele automutilante au un scop mai profund, nu sunt o plăcere deviantă, mai ales că-şi crestează pielea de vreo 13 ani: „Urmărim depravarea fanilor printr-un fanatism provocat de muzica propagandistă produsă, ajungând ulterior la cunoaşterea sentimentului de fericire suicidară. Asemenea unei injecţii cu heroină pură”. Practic, băieţii vor să te facă să simţi plăcerea automutilării.

Sadici, dar băieţi „de casă”

Aceste ritualuri violente au cel mai mare succes la ei acasă, în Suedia, unde concertele produc valurile de aplauze ce se succed cu valurile de sânge. Aici, Kvarforth se lasă bătut, la cererea lui, atât de invitaţii speciali care mai obişnuiesc să cânte cu formaţia, cât şi de oamenii din public, iar drept răsplată solistul le oferă câte un sărut. Acest obicei l-a catalogat pe Kvarforth ca fiind gay, însă anul acesta orice urmă de îndoială a fost ştearsă după ce a anunţat că urmează să se căsătorească.

Cel mai faimos incident al trupei s-a produs în vara anului 2006, când fanii s-au panicat în urma anunţării unui ultim show pe 3 februarie 2007, cu un nou solist. Colegii de trupă au confirmat atunci că Niklas Kvarforth este dat dispărut.

Zvonurile că vocalistul s-a sinucis au apărut imediat, însă tot misterul s-a evaporat la acel aşa-zis ultim concert când pe scenă a urcat tot Kvarforth. Totul a fost o campanie de publicitate care şi-a atins scopul, cota de popularitate a formaţiei crescând şi mai mult.

PIEI, DRACE!

Autorităţile române îi alungă cu usturoi

Concertul de la Oradea anunţat pe site-urile specializate nu este cunoscut oficial de autorităţile locale. Însă, informate de obiceiurile mai ciudate ale trupei, oficialităţile spun că nu le-ar ceda nicio sală pentru concerte. Flavius Bunoiu, directorul Casei
de Cultură a municipiului, spune că nu ştie nimic despre grupul suedez.

La fel spune şi Marius Creţ, directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, precum şi Marius Aron, directorul teatrului Arcadia: „Nimeni nu m-a contactat pentru acest concert, să închirieze scena, dar nici dacă m-ar căuta, nu ştiu dacă aş accepta”.

Recent, o altă trupă de black metal care nu a mai apucat să concerteze în Oradea este God Dethroned. Cel care s-a opus categoric, considerându-i satanişti, a fost consilierul local Dan Octavian. Acesta a obţinut o hotărâre de consiliu local prin care concertul a fost interzis.



sursa:evenimentul zilei

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu