Din "tainele" artei: Mona Lisa avea colesterolul crescut, iar Michelangelo - pietre la rinichi

În spatele zâmbetului misterios, modelul care a pozat pentru "Mona Lisa" ascundea un nivel crescut al colesterolului. În celebra pictură a lui Leonardo Da Vinci, femeia prezintă în zona mâinilor şi a ochiului stâng câteva acumulari de acizi graşi sub piele, sugerând faptul că avea colesterolul crescut.

Potrivit The Times, Vito Franco, profesor de anatomie patologică la Universitatea din Palermo (Italia) susţine că a descoperit dovezi clare ale unor maladii - de la malformaţii ale oaselor la pietre la rinichi - de care sufereau modelele care au pozat pentru unele dintre cele mai cunoscute opere de artă din lume.

Profesorul Franco, care şi-a prezentat descoperirile în timpul Congresului european despre patologia umană, organizat de curând la Florenţa, a declarat pentru că a început să analizeze capodoperele marilor pictori în urmă cu doi ani: "Privesc operele de artă cu alţi ochi decât experţii în artă, la fel ca un matematician care ascultă muzică într-un mod diferit de un critic muzical". El a analizat aproximativ 100 de opere de artă, de la sculpturi egiptene la picturi contemporane, concentrându-se însă pe operele marilor maeştri din şcoala clasică de pictură. El a descoperit că nu doar personajele aristocrate, ci şi Madonele, îngerii şi eroii mitici din aceste tablouri prezentau simptomele unor afecţiuni.

În pictura "Las Meninas" de Diego Velazquez, expusă în muzeul Prado din Madrid, Infanta Margarita, în vârstă de cinci ani, care apare însoţită de servitorii săi, la curtea regelui Philip al IV-lea, pare să fi suferit de sindromul Albright, o maladie genetică care se manifestă prin "pubertate precoce, statură scundă, fragilitate osoasă şi probleme hormonale", a explicat profesorul italian.

Eleganţa "aproape feminină" a tânărului nobil ce poartă o pălărie din catifea roşie şi o medalie din aur în tabloul "Portrait of a Young Man" de Sandro Botticelli, expus la National Gallery din Washington, se datorează degetelor sale subţiri, deosebit de lungi - acesta fiind un semn de arahnodactilie sau "boala degetelor de păianjen".

Pictura "Madonna del Parto" de Piero della Francesca prezintă o femeie cu guşă cauzată de o supradimensionare a glandei tiroide, "tipică pentru persoanele care beau apă din fântănă în anumite zone", în Evul Mediu. Această apă era săracă în iod, fapt care provoacă modificări de acest fel ale tiroidei.

De asemenea, boala lui Michelangelo, pe care profesorul Franco a diagnosticat-o ca fiind pietrele la rinichi, este prezentată în lucrarea "Scuola di Atene" a lui Raphael Sanzio, unde acesta apare cu genunchii foarte umflaţi. De altfel, Michelangelo se plângea în ultimele sale scrisori de dureri la rinichi şi de probleme biliare.

sursa:tvr.ro/cultura/

http://www.tvr.ro/articol.php?id=75069&c=99

Un comentariu: