MICHELANGELO

A luat in maini argila necurata
Si ca pe-o jerta a zvarlit-o-n foc,
Din brazda flacarilor albe, iata
A rasarit o frumusete-n loc.
Intreaba aprig pietrele cu dalta
Ca pe-un oracol somnoros de greu,
Le rascoleste una dupa alta,
Raspunsul, pururi urma unui zeu.

Ca-n niste porti izbeste cu ciocanul
Si ploi de aschii imprejuru-i curg...
Prin colbul orb ce-i bantuie aleanul
Zvacneste-n el strabunul demiurg.

Oriunde bate, sparge si patrunde
Adanc sub coaja indarjitei humi,
Ecou, indata impietrit raspunde
Conturul vag al unei alte lumi.

1948, februarie


Autor: Francois Villon

sursa:www.poeziile.com
http://www.poeziile.com/autori/Francois-Villon/michelangelo-90.php