poezii de vanghele ion

Incet lumina cade-n disperare,
Si se ingroapa in amurguri oarba,
Asa cum cerul se scufunda-n mare,
Adancuri de saruturi sa il soarba.

Pe strada goala umbrele se misca,
Prin somnolenta caselor ce dorm,
E frig si gerul aspru totusi pisca,
De-ngheata chiar si fumul de pe horn.

Pe geamul alb, gradina se intinde,
Frumoasa, cu reflexe de cristal,
Si-n spatiul infinit care-l cuprinde,
Alearga alb si fornaie un cal,

Regina gheturilor crancenate,
Vino la mine daca ma iubesti,
Si lasa-n usa, sloiurile toate,
La pieptul meu, incet, cand te topesti.


~~~
Fluturi, fosnet de aripe,
Si flori rosii in gradina,
Trec prin noi atatea clipe,
De iubire si lumina,

Pasari albe care zboara,
Sau in umbra stau si canta,
Inima ni-o infioara,
Sufletul nostru-l incanta,

Si mai este chiar si lacul,
Cu lucirea lui cea verde.
Canta-n ramuri pitpalacul,
Ziua calda ce se pierde,

Mai ramane o pereche,
Ca iubirile sa-si spuna,
Ea, il musca de ureche,
Pe-un fundal rotund de luna.
~~~
Iubesti cand te praduie grija,
De bruna frumoasa si-nalta,
Si-n inima, calda e schija,
Cand trece si poala ii salta,

In vis a intrat caprioara,
Cu gleznele lungi, foarte fine,
Si umbra in juru-i coboara,
Racoarea ce cade din tine.

Si vesnica-n timp este rana,
Ce vremea cu sine desface,
Si rade tacuta icoana,
Si zambetul ei nu-ti da pace,

Prin minte alearga furtuna,
De patima ta, disperata,
Afara pluteste doar luna,
Si bolta adanc instelata.

Mai tipa in treceri cocorii,
Cu cerul impuns de sageata,
Iar gura in ceasu-aurorii,
De gura iubitei, e beata.
~~~
Si vine iarna batucind pamantul,
Acoperind colinele cu alb,
Cand alba este noaptea, alb cuvantul,
Si doar in vatra de mai este cald,

Prin hornuri vremea fluiera sarcastic,
Si-arunca cu ninsorile in noi,
Fulgi albi cazand pe suflete de plastic,
In lumea parasita de eroi.

Doar tu iubita mea acum mai esti,
Si-aduni in palme, albe stele moarte,
Cu sarutari adanci sa ma-ncalzesti,
E iarna grea si inca nu se poate.

Omatul ne ingroapa fara urme,
In noptile ce trec ca un delir,
Noi trecem doua umbre fara nume,
Printr-un decor albit, de cimitir.

In cerul alb, mai praznuiesc doar corbii,
Si negru este croncanitul lor,
Iar noi prin viscol, lunecam ca orbii,
Marionete-n clipele ce mor.

~~~
Tu nu mi-ai spus nimic, doara tacerea,
Mai sangera in mine in apus,
Si pasarile isi plangeau durerea,
In zborul lor de lacrime pe sus.

Padurile cantau o liturghie,
Un cor trecand prin noi sentimental,
Si brazii in cameshe de tamaie,
Umbreau rubinul mort dintr-un pocal.

Vedenii albe se topeau in noapte,
Tacerile cu glasuri ma strigau,
Si orele de patimi disperate,
Amurguri rosii-n tine infloreau.

Eu ratacesc cararile din umbre,
Pe sub coroane de eucalipt,
Si-ascult cum zbuciumul de ape surde,
In tarmul meu de mare, s-a infipt.