Prin nea, prin ceaţă,
Cu vântu-n faţă,
În hău de umbre,
Prin neguri sumbre,
Ceas de ceas! Ceas de ceas!
Nici răgaz, nici popas!
Chinuri mai lesne
Aş suferi,
Decât aceste
Mari bucurii.
Ah, o-nclinare
Ce inimi uneşte,
Ce turburare
Nu zămisleşte!
Cum să mă rup?
Spre codru s-apuc?
Totu-n zadar!
Vieţii altar,
N-ai pace, nu
Dragoste, tu!
În româneşte de Maria Banuş
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957
....
Extaz al tristeţii
Nu secaţi, nu secaţi,
Lacrimi de veşnică dragoste!
O, cât de pustie, de moartă lumea apare
Ochiului ce-aproape uscat e.
Nu secaţi, nu secaţi,
Lacrimi de amarnică dragoste.
În româneşte de Maria Banuş
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957
Ce spaimă, ceas de ceas m-alungă?
Ce spaimă, ceas de ceas m-alungă? –
Viaţa-i scurtă, ziua-i lungă.
Alt loc vrea inima, tot altul
Nu ştiu de vrea mereu înaltul;
Departe însă ar pleca,
S-ar rupe chiar din sinea sa.
La pieptul drag de cade-n zbor,
Gaseşte-un cer odihnitor,
Vârtejul-viaţă-o zmulge-n larg
Şi-un singur loc i-e pururi drag;
Orice-a pierdut, orice-a râvnit,
Tot înşelată-i la sfârşit.
În româneşte de Maria Banuş
Din volumul Goethe - Poezii, Editura Tineretului, 1957
TINERETUL PRAHOVEAN ÎN LUPTA REVOLUȚIONARĂ
-
Undeva în anul 1972, sub coordonarea profesorului Gheorghe Marinică, apărea
la Întreprinderea Poligrafică Ploiești, sub comanda nr. 11108, ”TINERETUL
PRAH...
Acum 4 ani
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu