Tina Turner şi secretul tinereţii veşnice


Traian Danciu
Miercuri, 14 Octombrie 2009

La 70 de ani, şi după un turneu de 50 de concerte, cântăreaţa lansează noi albume.

Tina Turner, una dintre cele mai de succes cântăreţe ale vremurilor noastre, budistă convinsă şi deţinătoarea unei condiţii fizice fenomenale, continuă să-şi impresioneze fanii. Cântăreaţa în vârstă de 70 de ani, care a încheiat de curând un turneu de 50 de concerte, derulat în mai puţin de cinci luni, le demonstrează pe dublul album (CD şi DVD) „Tina Live!” (apărut la EMI) şi celor care au ratat-o pe scenă de câtă forţă este capabilă.

Înainte de apariţia acestui album, Tina Turner a înregistrat un alt material discografic, „Beyond”, pe care îşi arată partea spirituală, pentru care ea renunţă, cel puţin temporar, chiar şi la cântat. Cu apariţia acestor două noi materiale
discografice, respectiv video, nu numai presa de bulevard încearcă să „descifreze” secretul tinereţii Tinei Turner.

Pe albumul „Beyond”, starul lasă partea muzicală „surorilor sale în spirit”, elveţianca Regula Curti şi tibetana Dechen Shak-Dagsay, iniţiatoarele proiectului, păstrând pentru sine doar partea de recitare. Shak-Dagsay cântă mantre budiste, iar Curti - cântece religioase catolice, în timp ce Tina vorbeşte despre iubire, înecând patosul religios în fragmente recitative cu fler lumesc.

„Nimic nu există veşnic, nimeni nu trăieşte pentru totdeauna. Îmbrăţişează circuitul vieţii: aceasta este cea mai mare iubire. Începe-ţi fiecare zi, precum păsările, cu un cântec. Cântatul te poartă dincolo de toate, departe şi tot mai departe”, recită Turner din propriile-i creaţii lirice.

„We are all the same”

Chiar dacă marea doamnă a muzicii rock încearcă să ne convingă că noi toţi am fi la fel, repetând între cele 13 piese de pe album „We are all the same”, ea este, şi rămâne probabil, un superaltiv fără termen de comparaţie. Dovada că Tina este greu, probabil imposibil, de egalat o face noul DVD.

Titlul dublului material video-audio, „Tina Live!”, este acelaşi cu cel al ultimului turneu al starului. Unul dintre cele 50 de concerte susţinute de cântăreaţa în vârstă de 70 de ani, cel din oraşul olandez Arnheim, în faţa a 70 de mii de spectatori, este pus la dispoziţia fanilor care au ratat-o pe scenă.

După şapte ani de pauză

Decizia Tinei Turner de a se întoarce pe scenă, după şapte ani de pauză, la 70 de ani, mai ales după ce anunţase, nu pentru prima dată, că se retrage defintiv, a suprins întreaga opinie publică, la fel cum publicul a fost surprins de forţa show-ului pe care Tina l-a prezentat în recentele concerte.

Pe DVD se poate vedea
că artista lasă părţi de coregrafie dansatoarelor care o însoţesc, că în mare
parte doar „mimează” din mişcările energice cu care a cucerit în ultimii 50 de ani publicul de pe întreg globul. Dar, în felul acesta, ea face exact ce ne-am aştepta de la o mare profesionistă, anume să îşi stabilească bine priorităţile.

Tina are nevoie de putere şi energie în primul rând pentru a cânta pe scenă şi nu pentru a-şi epuiza corpul demn de invidiat chiar şi acum. În timpul secvenţelor instrumentale, ea se alătură, însă, dansatoarelor şi îşi pune celebrele picioare în mişcare, ca în anii tinereţii. DVD-ul conţine marile hituri ale septuagenarei, precum „Private Dancer”, „We Don’t Need Another Hero” sau „What s Love Got to Do with It”.

„Nu deranjaţi înainte de ora 12. 00”

Reţeta „veşnicei tinereţi” a „Reginei Rock and Roll-ului” rămâne, totuşi, un secret, chiar dacă acesta poate fi explicat prin profunda spiritualitate exprimată în pasajele recitative de pe albumul „Beyond”, sau prin ipotezele trase de păr ale presei de bulevard. Cu câteva zile în urmă, o revistă elevţiană scria că a descoperit secretul artistei americane, stabilită de câţiva ani în Elveţia, şi că acesta este unul cât se poate de „tradiţional”. „Ea urmează regula: mult somn”, scriu cei de la „Viply”.

Argumentul publicaţiei este, de altfel, „mesajul” Tinei pentru vizitatorii săi, inscripţionat pe tăbliţa aplicată pe poarta vilei sale de la malul lacului
„Zuericher See”: „Before 12.00 AM no bell, no deliveries. Thank you” (Nu sunaţi înainte de ora 12.00) . O altă explicaţie a bunei forme în care se află artista la vârsta sa, argumentează publicaţia, ar fi „efectul” concubinului ei, Erwin Bach, asupra sa. Bach este cu 17 ani mai tânăr decât Tina. Probabil şi somnul îndelung ajută la păstrarea tinereţii, dar probabil un mai mare ajutor este echilbrul interior şi forţa pe care Tina şi le câştigă, spune ea, din spiritualitate şi din iubire.

„Iubirea creşte dacă ai încredere. Iar dacă ai încredere, iubirea vindecă”, recită Tina pe „Beyond”. Iar această artistă de excepţie a avut nevoie de vindecări de-a lungul vieţii. Căsătoria cu Ike Turner a fost marcată de violenţă, iar la momentul divorţului de el, avea 40 de ani şi doi dolari în buzunar.

Echilibru interior

La lansarea albumului, apărut la casa de discuri „Decca”, Tina a mărturisit publicului strâns pe malul lacului din Zurrich că „echilbrul interior” este pentru ea secretul vieţii. „Din copilărie am încercat să cresc spiritual şi să găsesc drumul cel bun. Decisiv este ca fiecare dintre noi să îşi găsească propriul drum, independent de credinţa sau apartenţa sa la o religie. Doar aşa ne găsim echilibrul interior”, a spus artista, crescută în tradiţie baptistă şi care, de la mijlocul anilor ’70, a îmbrăţişat credinţa budistă.



sursa:evenimentul zilei

2 comentarii:

  1. este o artista fascinanta, merita respectul nostru, ma inclin in fata ei, o iubesc nespus

    RăspundețiȘtergere
  2. si eu!

    pup, Kammy! Si mie mi a fost dor. Am avut niste zile fff. grele. Si nici net nu am avut o vreme.

    RăspundețiȘtergere