Cesaria: "In tara mea, ma ascultau doar marinarii"

INTERVIU. Aflată a patra oară pentru un concert la Bucureşti, „diva desculţă” vorbeşte despre viaţa şi despre muzica sa.

Îmbrăcată într-o rochie
lungă, cu codiţe împletite care îi atârnă pe spate şi încălţată, de această dată
, cu papuci negri, Cesaria Evora îşi face apariţia, după mai bine de jumătate de oră de aşteptare, cu un mers greoi şi cu o ţigară aprinsă. La cei 68 de ani ai săi, cea care a fost supranumită „diva desculţă”, pentru că apare întotdeauna în faţa fanilor în picioarele goale, fumează cu îndârjirea unui puştan de 20 de ani. Un angajat al Hotelului Caro din Bucureşti vine cu două scrumiere, dar nu se poate abţine să nu comenteze că în hotel este interzis fumatul. „Ea fumează peste tot”, spun organizatorii. Cesaria este însoţită de asistenta personală, care se ocupă cu traducerea, pentru că artista nu vorbeşte decât dialectul Insulelor Capului Verde, unde s-a născut. Aşezată între două postere care anunţă cel de-al patrulea concert în România, Cesaria răspunde scurt şi încet la întrebările despre viaţa ei.

Nepotul Cesariei, stabilit în România de 30 de ani

Sorbind din ţigară, cântăreaţa se cercetează în postere. Interpreta pieselor „Sodade”, „Voz D’Amor” sau „Besame Mucho”, pe care fanii români urmau să le asculte aseară, pe scena Sălii Palatului, are ochi expresivi şi buze groase, însă zâmbeşte atât de rar pe cât se şi confesează. Simplitatea artistei şi a vestimentaţiei este eclipsată de multe podoabe din aur, lanţuri, brăţări şi inele, care îţi atrag atenţia când o priveşti pentru prima oară. Frederico, un bărbat înalt şi solid, care vorbeşte la telefon când în portugheză, când în română, o aşteaptă să termine cu interviurile. Este nepotul Cesariei, stabilit în România în urmă cu 30 de ani, când a venit în ţara noastră la studii. S-a oferit să facă pe bodyguardul pentru
mătuşa lui, aşa cum s-a întâmplat de câte ori Cesaria a cântat la Bucureşti
. Înainte ca artista să iasă, un mic dialog ivit între cei câţiva jurnalişti îl face pe Frederico să mărturisească adevăratul motiv pen tru care Cesaria umblă desculţă la spectacole: „Nu are legătură cu sprijinul pentru oamenii săraci din Insulele Capului Verde, cum s-a spus, ci mai degrabă este ceva legat de sănătatea ei”.

EVZ: Sunteţi supranumită „Regina Morna”...
Cesaria Evora: Am făcut cunoscut acest stil de muzică, „morna”, care este originar din Insulele Capului Verde, patria mea, în toată lumea, iar oamenilor le-a plăcut şi cred că de-asta m-au numit aşa. „Morna” vine de la verbul „a jeli”, iar prin acest stil muzical, noi, locuitorii Capului Verde, ne exprimăm sentimentele, stilul de viaţă şi valorile.

Aţi devenit un star internaţional abia la 47 de ani...
Am ştiut că în ţara mea nu era posibil să devin cunoscută şi faimoasă pentru că ţara mea e una săracă... însă într-o zi, în Portugalia, l-am întâlnit pe producătorul meu, Jose da Silva, care m-a invitat să merg la Paris şi să cânt pentru comunitatea din Insulele Capului Verde. Am început să cânt pentru poporul meu, dar am cântat şi în săli mai mici, iar francezii care au venit să-mi asculte muzica m-au plăcut foarte mult, şi aşa am început să fiu din ce în ce mai cunoscută, să dau interviuri. Dar, de fapt, mi-am zis că, „dacă într-o bună zi voi ajunge să cânt în străinătate, poate oamenii îmi vor iubi muzica, pentru că în ţara mea eram foarte apreciată de marinarii care veneau la barul unde eu cântam.

La un moment dat, în cariera dv., aţi renunţat să mai cântaţi, iar timp de zece ani nu aţi mai urcat pe scenă. De ce?
La începutul anilor '70 m-am hotărât să mă opresc, pentru că mi-am spus: cânt, cânt în fiecare zi de atâţia ani şi nu văd niciun rezultat. Am hotărât să stau acasă, atunci locuiam cu mama şi cu copiii mei, şi să muncesc. După zece ani, m-am decis să o iau din nou
de la început, să mă întorc la muzică, şi asta am şi făcut.

Spuneaţi la un moment dat că aveţi muzica în sânge...
Încă de când eram copil muzica a fost importantă pentru mine... Am crescut cu muzica, pentru că tata, unchiul, fratele meu, toţi au fost muzicieni, şi acum cânt şi eu. Muzica este viaţa mea.

De unde vine inspiraţia în muzi ca pe care o cântaţi?
M-am născut cu muzica în mine, cu inspiraţia. Nu cred că am o sursă de inspiraţie, pentru că ascult muzica şi dacă îmi place atunci o învăţ, o cânt şi o înregistrez. Nu scriu muzică şi nu compun.

sursa:evenimentul zilei