Nunta Zamfirei - George Coşbuc

E lung pămîntul, ba e lat,
Dar ca Săgeata de bogat
Nici astăzi domn pe lume nu-i,
Şi-avea o fată, -- fata lui --
Icoană-ntru-un altar s-o pui
La închinat.

Şi dac-a fost peţită des,
E lucru tare cu-nţeles,
Dar dintra-al prinţilor şirag,
Cîţi au trecut al casei prag,
De bună seamă cel mai drag
A fost ales.

El, cel mai drag! El a venit
Dintr-un afund de Răsărit,
Un prinţ frumos şi tinerel,
Şi fata s-andrăgit de el,
Că doară tocmai Viorel
I-a fost menit.

Şi s-a pornit apoi cuvînt!
Şi patru margini de pămînt
Ce strîmte-au fost în largul lor,
Cînd a pornit s-alerge-n zbor
Acest cuvînt mai călător
Decît un vînt!

Ca ieri cuvîntul din vecini
S-a dus ca astăzi prin străini,
Lăsînd pe toţi, din cît afund
O mie de crăimi ascund
Toţi craii multului rotund
De veste plini.

Şi-atunci din tron s-a ridicat
Un împărat după-mpărat
Şi regii-n purpur s-au încins,
Şi doamnele grăbit au prins
Să se gătească dinadins,
Ca niciodat'.

Iar cînd a fost de s-a-mplinit
Ajunul zilei de nuntit,
Din munţi şi văi, de peste mări,
Din larg cuprins de multe zări,
Nuntaşi din nouăzeci de ţări
S-au răscolit.

De cum a dat în fapt de zori
Veneau, cu fete şi feciori,
Trăsnind rădvanele de crai,
Pe netede poteci de plai:
La tot rădvanul patru cai,
Ba patru sori.

Din fundul lumii, mai din sus,
Şi din zorit, şi din Apus,
Din cît loc poţi gîndind să baţi
Venit-au roiuri de-mpăraţi,
Cu stema-n frunte şi-mbrăcaţi
Cum astăzi nu-s.

Sosit era bătrînul Grui
Cu Sanda şi Rusanda lui,
Şi Ţinteş, cel cu trainic ros,
Cu Lia lui sosit a fost,
Şi Bardes cel cu adăpost
Prin munţi sălhui.

Şi alţii, Doamne! Drag alint
De trupuri prinse-n mărgărint!
Ce fete drage! Dar ce comori
Pe rochii lungi ţesute-n flori!
Iar hainele de pe feciori
Sclipeau de-argint.

Voinicii cai spumau în salt;
Şi-n creasta coifului înalt
Prin vulturi vîntul viu vuia,
Vrun prinţ mai tînăr cînd trecea
C-un braţ în şold şi pe prăsea
Cu celălalt.

Iar mai spre-amiazi, din depărtari
Văzutu-s-a crescînd în zări
Rădvan cu mire, cu nănaşi
Cu socrii mari şi cu nuntaşi,
Şi nouzeci de fecioraşi
Veneau călări.

Şi ca la mîndre nunţi de crai,
Ieşit-a-n cale-ales alai
De sfetnici mulţi si mult popor,
Cu muzici multe-n fruntea lor;
Si drumul tot era covor
De flori de mai.

Iar cînd alaiul s-a oprit
Si Paltin-crai a starostit,
A prins să sune sunet viu
De treasc si trambiti si de chiu --
Dar ce scriu eu? Oricum să scriu
E ne-mplinit!

Şi-atunci de peste larg pridvor,
Din dalb iatac de foişor
Ieşi Zamfira-n mers isteţ,
Frumoasa ca un gînd răzleţ,
Cu trupul nalt, cu părul creţ,
Cu pas uşor.

Un trandafir în vai părea;
Mlădiul trup i-l încingea
Un brîu de-argint, dar toată-n tot
Frumoasă cît eu nici nu pot
O mai frumoasă să-mi socot
Cu mintea mea.

Şi ea mergînd spre Viorel,
De mîna cînd a prins-o el,
Roşind s-a zăpăcit de drag, --
Vătavul a dat semn din steag
Şi-atunci porniră toţi şireag
Încetinel.

Şi-n vremea cît s-au cununat
S-a-ntins poporul adunat
Să joace-n drum după tilinci;
Feciori, la zece fete, cinci,
Cu zdrăngăneii la opinci
Ca-n port de sat.

Trei paşi la stînga linişor
Şi alţi trei paşi la dreapta lor;
Se prind de mîni şi se desprind,
S-adună cerc şi iar se-ntind,
Şi bat pămîntul tropotind
În tact uşor.

Iar la ospăţ! Un rău de vin!
Mai un hotar tot a fost plin
De mese, şi tot oaspeţi rari,
Tot crai şi tot crăiese mari,
Alăturea cu ghinărari
De neam străin.

A fost atîta chiu şi cînt
Cum nu s-a pomenit cuvînt!
Şi soarele mirat stă-n loc,
Că l-a ajuns şi-acest noroc,
Să vadă el atîta joc
P-acest pămînt!

De-ai fi văzut cum au jucat
Copilele de împărat,
Frumoase toate şi întrulpi,
Cu ochi şireţi ca cei de vulpi,
Cu rochii scurte pînă-n pulpi,
Cu păr buclat.

Şi principi falnici şi-ndrăzneţi,
De-al căror buzdugan isteţ
Pierit-au zmei din iaduri scoşi!!
De-ai fi văzut jucînd voioşi
Şi Feţi-voinici şi Feţi-frumoşi,
Şi logofeţi,

Ba Peneş-împărat, văzînd,
Pe Barbă-cot, piticul, stînd
Pe-un gard de-alături privitor,
L-a pus la joc! Şi-ntre popor
Sărea piticu-ntr-un picior
De nu-şi dă rînd!

Sunt grei bătrînii de pornit,
Dar de-i porneşti, sunt grei de-oprit!
Şi s-au pornit bărboşii regi
Cu sfetnicii-nvechiţi în legi
Şi patruzeci de zile-ntregi
Au tot nuntit.

Şi vesel Mugur-împărat
Că cel dintîi s-a ridicat
Şi, cu paharul plin în mîni,
Precum e felul din bătrîni
La orice chef între români,
El a-nchinat.

Şi-a zis: "Cît mac e prin livezi,
Atîţia ani la miri urez!
Şi-un prinţ la anul! blînd şi mic,
Să crească mare şi voinic,
Iar noi să mai jucăm un pic
Şi la botez!"

sursa:www.cerculpoetilor.net

http://www.cerculpoetilor.net/Nunta-Zamfirei_George-Cosbuc.html