ultimul michael

am gasit un articol foarte frumos despre michael si sper sa nu se supere autorul ca-l pun aici, stiu foarte bine ca multora nu le convine sa-si vada numele asociat cu otv-ul, dar noi aici suntem o mana de oameni cu mult bun simt, o echipa care dorim doar sa informam , sa aducem putina dragoste printre oameni, sa aducem un echilibru in viata asta atat de plina de greutati, ura, mizerie.
nimic din balciurile de la tv nu se va regasi aici,va invit de aceea sa va convingeti ca exista si o altfel de lume, plina de pasiune, bunatate, generozitate.

ANDREI CRĂCIUN: Ultimul Michael




Andrei Crăciun
Duminică, 30 August 2009

Ceva încă greu explicabil s-a întâmplat pe 25 iunie 2009. Odată cu vestea că Michael a murit, o religie păgână, cea mai importantă din cultura pop, intrată cumva în letargie, a înviat.

O frenezie de superlative, comemorări ad-hoc, flash-moburi, vânzări de discuri, fără precedent şi fără şansa de a se repeta în timpul vieţii noastre. În faţa acestei explozii de dovezi de iubire, ceva acolo, aproape de inimă, se strânge. E ca un pumn cu dragoste. Nu doar atât: tabloidele, cele mai scârboase, aşadar cele mai consumate produse
ale vremurilor noastre, au râmat adânc, printre gunoaie, după puţin senzaţional.

Au apărut amanţii secreţi ai lui Michael, nişte homosexuali foarte trişti şi foarte graşi, femeile secrete care i-au dăruit ovule lui Michael, iubitele secrete care i-au făcut copii nelegitimi lui Michael, obiceiurile secrete (şi, evident, foarte ciudate) ale lui Michael.

S-au rostit nume rare de analgezice şi nume comune de droguri grele. Poliţiştii s-au agăţat de firele dintr-un ghem încâlcit al unui complot, a fost găsit şi un acuzat de crimă, un doctor lacom şi escroc. Detractori de ocazie sau de vocaţie şi-au vărsat fierea peste cadavrul lui Michael, ba chiar într-o seară a fost văzut viu şi nevătmat la OTV.

Destul! Altceva merită să fie scris în ziua când ar fi trebuit să împlinească 51 de ani şi au trecut doar două luni şi patru zile de la moartea lui (care, de fapt, aşa cum scria un jurnalist francez, nu a fost chiar o moarte, ci o volatizare a celui mai sensibil extaterestru din câţi s-au văzut, un extaterestru - compus din atomi de iubire - care s-a întors brusc în lumea mai bună de unde venise, lăsându-ne această tristeţe).

Concertul Madonnei la Bucureşti, o prestaţie impresionantă, o lecţie de fitness desăvârşită şi o interpretare energică, e o dovadă timidă a unui adevăr care va rămâne. Zecile de mii de oameni din Parcul care stă la picioarele monstruoasei Case a Poporului au vibrat ca o coardă de pian, apăsată de o energie
nevăzută şi colosală atunci când s-a auzit muzica lui Michael.

Niciodată n-a fost mai aplaudată Madonna în cele două ore de concert decât atunci când s-a înclinat în faţa celui pe care l-a numit, simplu şi exact, „cel mai mare artist al lumii”.

Moartea lui Michael a fost primită ca o izbăvire. Regele-copil al muzicii din epoca asta, pierdut în ultimii ani în labirintul propriei tristeţi, poate fi din nou
adulat, mult dincolo de comercial şi limitele comune. Michael a înţeles la timp că sunt bariere pe care toţi aşteaptă să le depăşească.

N-a putut fi nici negru, nici alb, nici om, nici bărbat, nici femeie, apropiindu-se periculos de graţia cu care trebuie că se cântă în cer, pe undeva. Dacă o civilizaţie superioară ar fi privit parcurile, gările şi marile bulevarde ale lumii, în ultimele două luni şi patru zile, ar fi tăcut, încurcată, în faţa unui miracol. Mulţimi nesfârşite care dansează, cântă şi uneori plâng, nişte bande de oameni aproape nebuni, foarte liberi şi foarte frumoşi.

Moartea lui Michael a fost ca atunci când un dirijor invizibil opreşte, cu un gest discret şi ferm, orchestra, lăsând doar glasul nepământean al solistului să respire. Regele- copil a murit lăsând în urmă un regret la scară planetară. A murit şi ne-a redat dreptul absolut la fericirea simplă şi absolută ca muzica sa, care se aude, din nou, peste tot.



sursa: evenimentul zilei