Alexandru Macedonski - Noaptea de august

Atâta stiu, ca era noapte, dar nu si veacul când era…
Terasa de granit înalta parea-n lumina ca pluteste
Si pe un cântec de teorba ca urca si se-nsufleteste,
Pe când mai jos nedeslusirea unui oras se resfira
Treptat mai stearsa si mai stinsa, pe când, în sus,
fara-ncetare

Curgea o-ntreaga adâncime si se largea o-ntinsa mare,
O mare ce, netarmurita, se tot ducea cu gând cu tot,
Sub înserarea viorie si înstelarea-nfloritoare,
Când spre-o planeta, când spre alta, si dintr-un soare
spre alt soare…

S-atâta stiu: ca era noapte, si ca sa stiu mai mult nu pot,
Decât c-acea terasa alba si largul cântec de teorba
Erau si zbor nebun de aripi, erau si zbor de-nalta vorba,
Dar spre-a cuprinde clipa de-aur n-a fost Parnas si nici Olimp,

Si de-a fost ieri, sau cine stie în ce trecut de loc si timp,
Se desprindeau din armonia ce departa de ea pamântul,
Priceperi ce-n eternitate îsi împingeau mereu avântul,
Si ce spirale nesfârsite, naltimea nu-si mai masurau
Nepravalindu-si-o vreodata nici chiar atunci când coborau.
Si hotarând ca-n tot ce este nu e nimic decât cuvântul,
Caci singur el miscare sfânta, în orice parte sa-l trimeti
Fiinta da oricând vointei, schimbând-o-n sori si în planeti;
Sau pestetot fluidizând-o în proteismul cugetarii,
Ce poarta timpul, ca si locul în revarsarile miscarii,
Si ce din ea destainuieste colori si forme si simtiri,
Alcatuind chiar vecinicia prin nencetatele-i cladiri
Caci vecinicia ce nu-ncepe si nu sfârseste niciodata
Se zamisleste-n toata clipa printr-o zidire nencetata.

Dar punti de stele peste-abisuri muiau adâncu-n stralucire
Si se simtea ca-n orice parte e Dumnezeu, ca-n orice parte
Aceeasi viata neînvinsa îsi duce valul mai departe.
Ca sori ce n-ar fi din lumina pentru privirile-omenesti
Mai sus azvârl-aceasta viata ce-n veci de-a noastra se
desparte,

Ca forme care n-ar fi forme traiesc sub alte bolti ceresti,
Ca ochi privesc din orice goluri, dar ca nu-ncap în orice minte
Pe când nemarginirea-ntreaga e o-ncâlcire de cuvinte
Cu tâlcu-n repedea schimbare a trecatoarelor clipiri
Si ca e-ntotdeauna altul ce minte-n veci si-n veci nu minte,
Ca-si potriveste întelesul pe-orice vârtej de-nsufletiri
Si fie ca priveam abisul, si fie ca priveam pamântul,
Rapit de-aceeasi adâncime, sporit simteam ca mi-e avântul.
Urcam spre culmea Prea Tariei — eram pe sânul Prea Tariei
Si noaptea se urca cu mine spre culmea vecinicei lumini.

Cu chei de aur deschisesem porti ce pe veci pareau închise,
Pe Isis nuda o scosesem din cupa florilor de crini
Din taina sfânta a miscarii întelegeam pe Dumnezeu,
Caci o traiam în întregime traind pe-a sufletului meu,
Ghiceam în pulberea de astri nenumarate osti de îngeri,
Iar bucurii ce au sa vie se desprindeau din orice plângeri,
Stiam ca Dumnezeu e vecinic si vecinic ma simteam si eu.


sursa:www.versuri-si-creatii.ro

http://www.versuri-si-creatii.ro/poezii/m/alexandru-macedonski-8zudtcu/noaptea-de-august-6zucnts.html